Cartea: Primele lectii ale vietii, unui suflet

A fost odata, ca nici-o data, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti... Risc sa fiu banala, plictisitoare, uneori jalnica, dar nu acestea sunt asteptarile mele si totusi voi incerca sa redau sentimentele, retrairile unui suflet ratacit. Ce umbla de ceva timp si incearca sa iasa la liman si tot cauta mereu calea reusitei lui.

Nascut la sfirsit de toamna, intr-o zi friguroasa, dar totodata luminoasa. Pe atunci intr-o familie fericita. La moment era copilul dorit si mult asteptat.

Dar, de ce a trimis Domnul acest suflet pe pamint? Inca de mic il framintau intrebari, de genul: care e rostul lui pe pamint, care e scopul-rostul lui pe pamint? Si desi inca nu-si dadea bine seama, dar Eul ii dadea de inteles ca viata nu e asa de simpla, precum pare la prima vedere si ca rostul va trebui el singuri sa si-l gaseasca.

In primii ani de existenta il framintau mereu intrebari prea mature pentru el. Traia cu totul in alta lume decit cea reala. Era un copil inca nevinovat, cu ginduri curate si cu mari sperante si vise marete de viitor, care la moment pareau atit de realizabile si atit de reale. Asa era de naiv si mereu cu capul in nori, ca viata hotari sa incepa sa-i dea lectii de realitate, ca el mai apoi sa simta cu picioarele pamintul si nu norii.

Incepu sa-i dea de inteles ca lumea reala-paminteasca e cu totul alta si ca pe linga partea pozitiva care o veda, si si-o imagineaza mai egzista si cea sumbra, o parte a vietii care de multe ori te lasa fara replica, te lipseste de dorinta de a trai, de a crea ceva.

Cind isi puse el aceste intrebari trecut-au anii de copilarie ca un vis frumos. Ca si orie vis frumos cind te trezesti brusc putin ce iti aduci aminte de el. Asa si el, desi nu prea isi aminteste multe de primii ani de existenta, acestea au fost ceii mai frumosi.

De mic incepura sa ia lectii de la viata, mai intii se invatara a rosti cuvinte ca mama, tata, apoi incepura sa se tirasca ca un soldatel pe burta, dupa care incepura sa faca primii pasi neincrezuti. Ca asa e firea lui mereu neincrezut si ne sigur in propriile forte.

Pe alocuri pareau anevoioase lectiile vietii, dar pe cealalta parte aveau si cite ceva distractiv, promitatoare de ceva mai frumos, ce urma sa fie.

Cu primii pasi incepura sa invete prima lectie a vietii, si anume sa fie perseverent, sa infrunte greutatile, desi nu percepea el sensul atit de aprofundat, si cu atit mai mult nu cunostea continutul acestor cuvinte marete.

Apoi invatara ce se poate si ce nu se poate, ce e bu-bu, si ca daca nu va adormi va veni bau-bau, si o va pati rau de tot.

Lectiile incepura sa devina tot mai serioase, mai educative, mai memorabile si mai frecvente. Si daca nu era atent lua pedepse bune, si poate uneori dureroase trupesti, care sa lase unele cicatrice sufletesti. Dar despre acestea vom afla ceva mai tirziu.

Pentru moment el incepu sa invete ca nu trebuie sa fie zgircit. Ca trebuie sa se imparta cu aproapele, cu lucrurile care la moment el le credea doar ale lui. Desi era un copil nevinovat, in aparente avea deja sentimentul de invidie si de apartenenta, incetul cu incetul incepura sa invete cum sa fii darnic. De la inceput mai cu lacrimi, mai printre dinti, ca mai apoi sa daruiasca cu inima deschisa si fara sa astepte recompensa.

Incepura sa imparta si sa daruiasca jucariile atit surorilor cit si copiilor din mahalaua, ca mai apoi sa primeasca si o ocarala de la parinti ca la straini nu trebuie sa dai jucariile tale. Care il facu sa intaleaga ca pe linga laude si mingiieri poti sa fii si ocarit si de ce nu si pedepsit uneori.

Plecat la gradinita, unde isi petrecuse o mare parte a copilariei, clar ca de la inceput el nu prea isi aduce aminte cum erau primele zile si primii ani de gradinita. Deoarece unele momente care constiinta lui le crede rusionoase si neimportante le-a cam ster s din memoria lui.

Deja cind avea vre-o cinci anisori incepuse sa-si sculpteze personalitatea si de multe ori cu sprijinul si ajutorul altor copii, si a educatoarelor.

Inca de mic avea probleme de expunere, nu putea sa pronunte litera "R", noroc peste el ca s-a gasit o educatoare mai pregatita si sa chinuit cu el pina intr-o buna zi pronuntase aceasta afurisita litera, ceea ce parea ca e cea mai mare realizare la acea virsta.

Dupa inca citiva ani merse in clasa intii. Pe vremuri din lipsa de spatii, clasa intii era tot in incinta gradinitii. Cred ca din aceasta cauza nici nu prea isi aduce aminte de primul intii septembrie, de primul sunet. Dar nici de urmatoarele nu prea are ce povesti, deoarece ba era bolnav, ba ploua si era cam anevoios pentru manifestatii pompoase. Asa ca prima zi de scoala putea sa fie doua sau trei septembrie si era ceva firesc.

Una din amintirile placute ale gradinitii, erau sa devina bucatele care li se serveau. De-si nu erau bucate imparatesti, erau foarte gustoase, ca: supa de oase de vita cu piine uscata, sau ompleta sau compot de macris. Pareau asa de gustoase aceste bucate poate si din motivul ca copii mai maricei deja aveau posibilitate, care de multe ori mai mult distractiv sa participe la prelucrarea paminturile ce erau in proprietatea gradinitii, unde cresteau o mare parte din legumele ce se foloseau mai apoi la bucatarie.

Ceea ce le permitea sa cunoasca cum se cresc, cum se numesc aceste plante si ce bucate se pot face din ele, era o idee laudamila pe atunci. Totodata ii invata pe copii ca tot ce se pune pe masa nu cade din pod, ca totul se obtine prin munca, asta fusese o alta lectie reala care e destul de pretioasa. Ce nu te-ai dori in viata ar trebui mai intii sa depui ceva efort ca apoi sa stringi roadele si sa te bucuri de rezultate.

Dar pe linga gastronomia din clasa intii au inceput sa apara si alte cunostinte, incepusera sa studieze si inca foarte distractiv, mai intii invatasera alfabetul "chirilic" asa se numea pe atunci limba moldovenesca, apoi peste o jumate de an i-au trecut la alfabetul romin. Si mare le era "bucuria" atit a profesorilor cit si a copiilor. Desi era ceva nou, ceva ce parea interesant, dar cu unele dificultati, ca de altfel orice in viata aceasta are o parte pozitiva si una negativa.

Dar slava Domnului ca au trecut cu bine peste acest obstacol, desi era foarte amuzant si totodata tensionant sa cauti si sa procuri in fiecare saptamina-luna ziarul, unde era scris alfabetul, si cite ceva din gramatica limbii romine, care mai apoi a fost numit Albinuta si dupa care Abecedar.

Fiind copii, pe linga studii si munca distractiva, mai aveau parte si de distractii relaxante, plecau in exscursii prin tara (pe la ZOO, s.a.).

Mai in gluma mai in serios, in acesti ani de copilarie aparuse si o atractie ciudata, care mai apoi a aflat ca este foarte mult cercetata cu mari batai de cap, dar asa si nu s-a ajuns la explicarea profundata a acestei atractii.

Aceasta era atractia fata de genul opus si mai in distractie, mai in serios, asa incepe un copil sa perceapa aceasta lume. Incepea sa inteleaga ca nu e creata doar pentru a munci, a studia, a te distra ci a si simpatiza pe cineva. Primele semne sunt cele cind incep baietii sa traga fetele de cosite, sa le ofere un mar, o bomboana, iar fetele a se juca cu papusele de parca ar fi proprii lor copii, iar baitul ce-o o simpatizeaza, tatal acestui copil. Asa mai in gluma, mai in serios incep sa cresca, sa se maturizeze orice copil, si sufletul nostru nu a fost e exceptie.

Dar fiind o fire cam rusinoasa, inhibata si neincrezuta in sine, asa si nu si-a dastainuit sentimentele iubirii copilaresti nici parintilor si nici genului opus.

De altfel se socotea un mare pacat sa vorbesti despre asa sentimente, desi copii intelegeau ca adultii erau citusi de cit informati despre acesta, dar nu intelegeau din ce motive nu le era si lor explicat acest sentiment. Ca mai apoi sa incolteasca sentimentul de rusine si de pacat in sufletul acestor copii. De multe ori li se spuneau povesti cu printi si printese, dar cind aparea intrebarea fireasca, cum sau de unde am aparut, raspunsul era bine invatat de toti: "te-a adus barza" sau "te-am procurat de la magazin". Ca apoi copii singuri sa afle de la copii putini mai maricei, ca realitatea e putin alta. Descrierile lor de multe ori rusinoase dar atit de interesante si captivante te facea sa crezi ca parintii mai ascund din anumite motive realitatea de copii lor.

Dar cu timpul si cu inaintarea in virsta, povestea frumoasa creata de imaginatia inocenta si de parinti din anii copilariei incepura sa se spulbere ca un balon de sapun.

In geam se ivise deja virsta adolescentei care deja parea putin m-ai serioasa. La lectiile vietii aparusera deja mai multi profesori, mai multi colegi de scoala, si mai multe neintelegeri si intrebari fara raspuns, ce crease un haus. Desi in aparente parea un haus frumos, dar precum el era inhibat, inchis in sine, trebuia sa faca eforturi ca sa se impuna ca personalitate in aceasta batalie, care era numit scoala. Unde se predau atit lectii teoretice cit si lectii practice din viata. Daca lectiile teoretice din carti el le mai facea fata, atunci la cele practice avea doar ghinioane.

Copii incepusera sa se imparta in grupuri care mai destepti, care din familii mai instarite, dar cei care nu se impuneau nici intr-o asa numita "gasca", trebuiau sa se invete sa se afirme singuri. Dupa care sa fie remarcati si poate primiti intr-una din grupuri.

Aici incepura sa guste si sa simta pe propria piele "placerile" vietii. Avind probleme de aparare atit a propriei personalitati cit si a celor pe care ii vedea neajutorati. Incepura sa apara asa numitii copii "smecheri", mai dezvoltati in anumite nivele de dezvoltare, care puteau sa te numeasca asa cum le venea in cap sau dupa cum auzisera de la parinti ca este poreclit cutarea familie.

Dupa ceva timp bun de smiorcaiala la parinti, ca uite ma poricleste acela sau uite ma jigneste celalat, maicasa ii zise "mai ai a te smiorcai", si ii daduse un sfat foarte bun la moment, si anume: "sa ei geanta (si precum pe atunci ca si acum de multe ori, o geanta de elev era ca un sac de vre-o 5 kg, daca nu mai mult) si sa te invirtesti de vre-o doua ori in prejurul tau cind acesti "smecheri" incearca sa te insulte".

Desi nu prea ii placuse sfatul, deoarece nu prea era el persoana care sa actioneze singur. Dar un lucru cred ca il salvase, si anume faptul ca era ascultator la parinti zis si facut. De la inceput ii era frica ca "smecherii" sa nu sara la bataie, dar isi lua inima in dinti si facura dupa cum il sfatuira maicasa.

Mare i-a fost mirarea cind a vazut ca sunt frate rezultate si "smecherii" l-au vazut deja in alta ipostaza, l-au vazut ca un om ce se poate auto apara nu numai sa se jaluie. Incepuse deja sa simta un sentiment care pina la moment parca ii era strain si anume ca poate sa se auto apere, ceea ce pentru moment era o realizare si o senzatie de nedescris.

Alte lectii le voi descrie intr-o urmatoare istorisire.