Zilele acestea am hotărât să fac o călătorie. Sunasem cu o zi înainte de plecare şi am întrebat de ruta necesară pentru a mă deplasa din punctul A în punctul B, fără surprize.
A doua zi dimineaţa cerul era înourat şi nu promitea nimic frumos şi înteresant. Dar totuşi cu gânduri bune m-am pornit la drum. Ajungând la gara de nord din Chişinău, rog doamna de la casă unde se vând biletele, ca să-mi vândă un bilet pentru destinaţia mea. Ea mă întreabă: Pe piron este o rutieră albă?, mă uit împrejur şi îi spun, că sunt două nu-departe.
Foarte bine îmi spune şi îmi cere să achit suma de 60 de lei. Bine, zic achit, iau biletul şi hai să caut rutiera cu destinaţia mea. Ajung în drept cu prima, citesc pe panou nu-i direcţia mea, mă uit la a doua, tot acelaş rezultat. Am înconjurat tot pironul nici un autocar în direcţia cu pricina. M-ă apropii înapoi la casă îi spun doamnei că nu e nici un autocar cu ruta respectivă. Ea calm îmi spune: Aaaaaa…., atunci a plecat!
Bine spun, schimbaţi-mi vă rog, biletul pentru ruta următoare, se uită în baza de date şi îmi spune ca următorul va fi tocmai la 10:10. Păi, cum la 10:10, zic eu, ieri am sunat si mi s-a spus ca este rută din oră în oră, ea strânge din umeri şi îmi întoarce monitorul şi îmi spune vezi, ce scrie aici la 10:10 şi mai mult nimic.
Oftez din neputinţă să mai zic ceva şi îi spun bine daţi-mi la ora dată. Doamna îmi dă bilet la ora dată şi îmi recomandă să aştept înăuntrul gării. Afară începu să plouă şi parcă fiecare strop de ploaie avea să-mi spună ca surprizele încă nu s-au terminat.
Întrând în interiorul gării, acolo un miros, de parcă nu s-a făcut curat acolo de nu ştiu câte luni, sau s-a făcut dar cu apă din canalizare. Aşa plăcere pre cum o primeşti acolo e greu să o descrii în cuvinte, dar în schimb, poftim, televizor care aproape te surzeşte cu sunetul lui.
După două ore de aşteptare hotărăsc sa ies afară, plus că ploaia împrospătase aerul de afară şi domolise praful. Afară o “melodie” strigată de voci de şoferi ritmată de ciripitul păsărelilor, ce se bucurau că ploaia a plecat.
Deodată aud cum un şoferi strigă localitatea spre care mă îndreptam eu. M-a apropii bucuroasă de elşi concretizez încă odată spusle lui. Da, îmi spune e direcţia aceasta, urcă că acuşi plecăm, îi spun că am bilet la 10:10 trebuie să-l schimb pentru oara la care pleacă dumnealui. La care şoferul s-a schimbat aproape la faţă şi cu o voce aproape în şoapte î-mi spune că nu o să-l pot schimba, trebuie să aştept ruta de la 10.
Cu întrebarea, De ce? să nu-l pot schimba mă apropii spre ghişeul unde mi s-a vândut biletul. Doamna, amabil cu un zâmbet aproape forţat, îmi spune da nici o problemă, numai că pierdeţi 15% din sumă şi pentru biletul nou trebuie să adăugaţi această sumă. Auzind noutatea, începusem să o bombardez cu întrebări: Cum? Birocraţia şi bătaia de joc de oameni a ajuns şi la autogară? În baza la ce regulament?
Ea îmi răspunde citeşte pe perete. Mă întorc şi încep să caut cu ochii pe pereţi, dar din păcate nici urmă de aşa informaţie. Indignată şi mai tare mă întorc spre doamnă şi-i spun ca nu-i nimic de genul a 15% din sumă. Îmi recomanda să caut şeful de tură. Mă apropii întreb ba de un domn ce stătea la masă, ba de altul în alt cabinet care scria ceva, nimic, îmi spune să-l caut pe peron. În sfârşit îl găsesc, el cu o privire ce ar spune (ce vrei oare de la mine, nu vezi ca-s tare ocupat), îl întreb de ce nu pot să schimb biletul pe o altă rută, de ce nu mi se întorc banii în caz că nu vreau să mai plec cu autocarul de la 10, şi unde e informaţia pentru călători cu aceste reguli ale autogării. Îmi spune si el ca doamna recepţionistă că e pe pereţi, îi spun că deja am căutat pe pereţi, dar nu-i nimic. Uite călătorule pe pereţi şi caută cai verzi! El supărat că îl deranjez cu ditamai problemă, îmi răspunde: Şi ce vrei de la mine?, (eu sunt mic nu ştiu nimic), s-a întors şi sa dus, încercând să-l ajung din urmă, să întreb, atunci de la cine să aflu? el deja fugea de mine ca dracul de tămâie.
După un “joc de ping-pong” de la ghişeile de pe piron, la ghişeile din interiorul gării, am renunţat la căutarea dreptăţii călătorului moldovean. Nici nu am observat că între timp se apropiase de piron şi ruta mea. Deşi era încă ora 9. Repede au început să urce călătorii cu bilete, bucuros şoferul a anunţat că imediat plecăm şi în decurs de 20 de minute, deja plecasem din gara cu probleme.
Lecţia învăţată de mine nu-ţi cumpăra bilet din timp, chiar dacă ai bilet şi nu eşti atent la rutele care vin şi pleacă poţi sa-ţi pierzi ruta. Ele pleacă şi vin în dependenţă de cât de repede se încarcă cu pasageri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu