
Cred că de abia acum am înţeles de ce mulţi dintre noi nu obţinem maximumul de la viaţă, deoarece am uitat că trebuie să riscăm, să încercăm ceva nou, ca să putem obţine mai mult.
Oamenii au ales să trăiască precum părinţii şi bunicii lor, fără să se avînte prea departe de sat. Şi aveau motive întemeiate. Dincolo se întindea lumea plină de pericole.
Lucrurile rămîn la fel de la o generaţie la alta, cel mai adesea în cadrul familiilor şi grupurilor care trăiesc în cea mai mare sărăcie. Sunt înstăriţi doar cei ce au îmbrăţişat riscul la timp şi au mers pînă şi-au atins scopul, visul, dorinţa.
E ceva firesc în asta, pentru că atunci cînd ai realizat ceva, chiar şi foarte puţin, există o tentaţie mare de a renunţa să mai rişti. E în natura umană. Am ceva. De ce să risc acel ceva? Cine ştie ce se află de cealaltă parte a muntelui? Nu te duce acolo! Cred că aceasta e una dintre bolile principale ale secolului.
Cu toate acestea, pe măsură ce viaţa noastră devine tot mai uşoară, mai bogată şi mai confortabilă, tentaţia de a renunţa la riscuri este tot mai mare.
Gîndind aşa de multe ori ne tăiem crăcana de sub picioare toată viaţa, făcîndune griji, nedorite. Şi aşteptăm să o facă alţii că poate după aceea să încerci şi tu. Sau poate atunci deja să nu mai vrei iar să rişti, deoarece eşti mulţumit de statutul social pe care-l ai în prezent.
Nu sunt un expert în ştiinţa evaluării riscurilor. Din experienţa mea, condiţia necesară pentru a explora posibilitatea unei nevoi de a risca din nou sau de a risca mai mult este sentimentul nestăvilit că lucrurile ar putea merge mai bine, că viitorul poate fi în pericol dacă nu acţionez cumva - sau chiar mai rău, că pierd vre-o ocazie. Bineînţeles, viitorul ne aduce mereu noi eşecuri, dar cu ajutorul lor te căleşti ca să poţi merge înainte. Vei putea afla rezultatul numai dacă vei risca să încerci ceva nou, ceva neştiut, dar visat, dorit, de mult.
Aş vrea să închei acest articol cu povaţa lui Oscar Wilde "Lumea aparţine celor care nu sunt niciodată mulţumiţi".
Un comentariu:
Super articol!!!
Trimiteți un comentariu