De mult cunosc această întrebare, dar doar acum am început să-i înţeleg sensul. Înţelegînd acest lucru, am început să mă gîndesc din ce categorie aş vrea să fac parte. Nu pot să-mi explic de ce ştiind aceasta, dea bea acum am început să mă gîndesc mai mult la soarta mea şi la ceea ce am făcut pînă acum şi unde vreau să ajung în continuare. Acest fapt le datorez la trei doamne înţelepte, şi le sunt nespus de recunăscătoare pentru asta.
În aceste zile mi-am citit şi caieţelul cu destăinuiri şi am înţeles că aproape tot acest timpul, eu mă învinuiam pentru toate necazurile, nevoile, problemele şi nereuşitele vieţii mele. Şi nici cum nu am căutat metode, căi, de rezolvare a lor. Citind acestea me-am pus întrebarea: tu ce vrei cu asta să te compătimească cineva, sau îţi doreşti să rîvneşti către ceva mai bun, mai mult?
Gîndindumă puţin am înţeles că nu vreau să fiu compătimită, că e prea jalnic pentru mine. Mi-am mai pus o întrebare: şi la ce te-ar ajuta dacă sar găsi cineva să te compătimească? Pentru că în realitate problema nu se va rezolva doar, voi fi jălită şi atît.
Şi am dat dreptate cuvintelor "toate visele pot deveni realitate" ne trebuie doar curaj, şi să nu pierdem încrederea în noi şi în Domnu, şi orice obstacol ce umbreşte visele e ceva trecător şi neînsemnat.
Să devii compătimit poţi fi oricînd, dar nu e un lucru de folos atît nouă cît şi celor care ne compătimesc. Poţi să mă crezi prea aspră, dar compătimind pe cineva nu îl ajuţi real cu nimic, tu suferi împreună cu el, doar atît. Posibil că cuvintele auzite să-i facă uşor pe suflet dar problema în cauză rămîne nerezolvată. Împărţind problema ea parcă devine de două ori mai mare, pentru că o parte a problemii o duce persoana în cauză, dar a doua parte cel ce te compătimeşte şi atît, problema nu dispare.
Dar în realitate trebuie doar să căutăm căi şi puteri de a trece peste aceste greutăţi, nevoi, probleme care pentru moment se par foarte mari şi principale. Rezolvînd aceste probleme ne uităm la ele ca la ceva de nimic, ce nu are importanţă. Deşi dacă e să ne aducem aminte la momentul cînd apăruse aceste probleme erau foarte importante şi aveam o stare de gîndire foarte jalnică, şi nu făceam decît să căutăm căi, oameni, care să ne compătimească şi atît.
Dar de fapt rezolvarea problemei, constă în faptul de a găsi metoda de rezolvare fără compătimire ci cu invidie.
E mai plăcut să auzi cînd cineva te invidiază şi te întreabă "da cum ai făcut asta, cum de ţe-a venit aşa idee, metodă, cale, în cap?". Decît să vină şi să spună "vai săraca de tine ce nu faci nu-ţi merge, nu ţi se primeşte nimic din ceea ce faci, lasă ca cu timpul va trece" şi, la ce te-a ajutat? Te-a compătimit, parcă te-a ajutat cu o vorbă bună şi atît, problema nu a dispărut.
Da de ştiut ştim mulţi această întrebare, dar în realitate o înţeleg puţini. Şi doar noi singuri putem hotărî din ce categorie să facem parte.
Tu ce ai hotărît să fii compătimit sau invidiat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu