Tarta memoriei

De ceva timp sunt într-o depresie fără margini, nu-i mai văd capătul.  De ce nu m-aș apuca totul se finisează cu eșecuri care mă descurajează și mai tare. Încerc să tot citesc literatură și fel de fel de articole despre cum să scap de depresie și până ce fără nici un rezultat. Nu pot înțelege ce îmi scapă...? Nu că aș vrea să mă mai vaicăr și pe net cu această boală a secolului XXI, ci pur și simplu sper că voi găsi o seluția a problemii mele până la sfîrșitul văicărelii.

Până ce am început să tratez depersia cu dulciuri care pentru moment mă fac să mă sustrag de la gânduri negative.  Știu că dulciurile îngrașă de aceea am încercat să prepar ceva fără panificație și multe grăsimi, ce mi-a ieșit în final ve-ți afla imediat.

Răsfoind filele saiturilor culinare am descoperit o tartă a memoriei, care conține puține ingrediente, e ușor de preparat și destul de sățioasă și dacă se poate spune și puțin calorică. Ce ingrediente stau la baza ei: nuci uscate și mărunțite, după plac, eu am pus cam vre-o 300 gr.; prune uscate tăiate la fel mărunt, eu am folosit 500 gr, și smântănă bătută cu zahăr și puțină gelatină. Toate aceste trei ingrediente le incorporați intr-un vas și o lăsați să se odihnească puțin la frigider. Când o scoateți o ornați după dorință și imaginație, eu am folosit puțină ciocolată rasă. O păstrați la frigider până va veni odraslele de la studii. 

 

O gustoșenie vă va ieși în final, foarte benefică pentru sănătate. Desfătațivă cu o porție gustoasă de bunătățuri necesare organismului vostru. Toate trei ingrediente sunt foarte benefice pentru sănătate, nuca e nemaipomenită pentru sistemul cardiac și memorie; pruna- protejează sistemul osos și intestinal, cât și reglează zahărul în sânge; iar smântâna e o sursă gustoasă de calciu, proteine, ce întăresc sistemul imunitar.

Poftă bună vă urez, sunt sigură că vreți vrea să o gustați. 

Eu mă duc să mai încerc vre-un remediu de a scăpa de depresie. Mi-a venit o idee între timp.

Coltunași de la oraș

Munca de clacă se aburește deasupra unei farfurii cu colțunași aburiți. 

Numai cum nu a fost numit acest fel de mâncare ce are la bază ingrediente ieftine, cu aluatul și împlutură. Unii le numesc chiroaște, ucrainenii le numesc: вареники- colțunașii care îi știm noi moldovenii, rușii le numesc пельме́ни- buzunărele împlute cu carne, italienii au o gamă foarte diversificată de: raviole- ce au formă pătrată, cappelleti- pălărioare, tortellini- rotunzi, lunnete- semilună, cannelloni- tuburi, matâ-în bucătăria asiatică, ș.a.. Acest fel de gustoșenie culinară predomină în diferite culinării străine: moldovenească, românească, rusească, ucrainească, italiană, chineză și încă multe altele țări asiatice. Diversitatea împluturilor, formei și a metodei de pregătire, bucură atât gustativ, estetic, cât și sunt foarte gustoși.

În istoria culinară apariția colțunașilor nu are o țară anume la origine. Se pare că ideea de a face din ingrediente puține un fel de bucate ce să sature mai mulți gurmani și să strângă în bucătărie toate rudele la o vorbă bună, la relaxare de la probleme cotidiene, a stat la baza apariției acestor colțunași cum îi spunem noi.

Așa și noi am hotărît să ne relaxăm puțin lipind colțunași. 

Am dres repejor aluatul, ce are la bază o componență foarte simplă, din: 200 gr apă călduță, puțină sare și făină până se îngroașă.

Pentru împlutură am recurs la brânză de vaci amestecată cu puțină sare după gust și ou. Cât și la cartofii piure, la fel i-am dres cu puțină sare, piper și un cățel de usturoi pisat.

Aluatul obținut l-am întins binișor până sa subțiat, această procedură e foarte bună pentru biceps, nici sală nu-ți mai trebuie după câteva foi întinse. Apoi am tăiat pătrățelile pentru a le umple cu umplutura dată. Și am început toți în cerc să facem exerciții la degetuțe și la limbă, punînd țara și viața la cale. Lipirea colțunașilor e o amintire plăcută încă din copilărie, când noi copii trudeam deasupra fiecărui pătrățel de aluat lipit și îl vrăjeam ca anume al meu să fie cel mai frumos și mai gustos dintre toți, această amintire plăcută reânvie de fiecare dată când lipim colțunași. Acum când i-am lipit nici nu am observat sub ritmul muzicii, a amintirilor plăcute și a vorbelor bune cât de repede i-am lipit și fiert în apa cu puțină sare. Nu știu cum la alții dar mie îmi place ca după ce îi scot din oala în care sau fiert să-i dau prin puțină apă rece și puțină ceapă prăjită în ulei și să-i servesc cu puțină smântânică. Dar și mai gustoși sunt cînd îi rumenești puțin pe tigaie, devin mai fărămicioși și mai diverși la aspect, devin parcă mai apetisanți. Nici nu observi cînd in fibgi furculița în farfuria goală.

Pot să numesc sigur această ocupație de pregătire și de savurare a colțunașilor, ocupația de weekend, când toți membrii familiei sunt acasă și au chef de a se descărca de grijile și nevoiele de serviciu și de a sta mai mult cu copii ocupați în crearea primei sale opere de artă din aluat. 

Indiferent cine a inventat acești colțunași, a făcut un lucru minunat, și celor ce vrăjesc în continuuu pentru a inventa noi forme, împluturi și metode de pregătire le doresc mult succes, riscați și încercați să le pregătiți după bunul vostru plac. Dacă cunoaște cineva vre-o recetă gustoasă de colținași și de o poveste interesantă de pregătire a lor, nu fi zgârcit spune-o și mie.

La pescuit

Într-o dimineaţa ca să diversific puţin felurile de bucate, am hotărât să plec la pescuit peşte. Aşa că m-am sculat mai dimneşioară, mi-am luat undiţa adică portmoneul şi am plecat la pescuit peşte în piaţa centrală. Am noroc la peşte am prins doi carpi proaspeţi de toată frumuseţea de 55 lei. Pe drum mă gândeam bine…, bine…, dar cum îi voi prepara?! Ei până am ajuns acasă am rezolvat şi dilema. Am hotărât să fac două feluri de bucate, care anume vă spun puţin mai târziu.

Acum aş vrea să aflu de când se trage tradiţia de a mânca peşte. Ei să ştiţi că netul nu e prea cunoaşte aşa informaţie. Dar eu ştiu că pe vremurile comuniste, era dedicată o zi în săptămână când se mânca doar peşte. Prezenţa peştelui în bucate se cunoaşte încă din timpurile când pe pământ a coborât Isus Hristos, bucatele din peşte sunt larg răspândite pe întreg spaţiul creştin. Ba mai mult aş spune că peştele stă la baza continuităţii tradiţiei de a mânca peşte în special în timpul postului când e dezlegare la peşte.

Odată cu dezvoltarea omului şi a noilor tehnologii, sau diversificat si metodele de pregătire a peştelui, cât şi componenţa lui după vitaminele necesare organismului uman. Ştim foarte bine cât e de necesar pentru sănătate ca să mâncăm măcar o dată în săptămână peşte, indiferent cum îl vom pregăti.

Eu prefer să-l gătesc cât mai sănătos şi mai gustos, şi să i se simtă gustul în bucate. Nu ştiu cât de bine îmi reuşeşte….

Dar să ne întoarcem la cei doi carpi. După ce i-am curăţit de solzi şi măruntaie, i-am tăiat felii. Capurile coada, şi înotătoarele le-am tăiat cu puţină cărniţă pe ele şi le-am pus într-un săculeţ din tifon, pentru ce veţi afla ceva mai jos. După care am pregătit următoarele ingrediente: 3 cepe, 2-3 morcovi, 5 ardei micuţi, 4 căţei de usturoi, 7 roşii, o mână de verdeaţă, câteva cartofe fierte şi decojite, puţin ulei de măsline, sare piper.

Primul fel de bucate care l-am făcut a fost carp cu legume la cuptor sau cum îi mai zic eu carp odihnit. Am pregătit o tigaie, am acoperito cu folie de aluminiu pentru bucătărie, am pus un strat de morcov tăiat pai, apoi un strat de ardei la fel pai, după care a mers ceapa, apoi roşiile, totul am turnat cu un sos din ulei mirodenii şi puţin usturoi pisat. În bucăţelile de peşti am făcut câteva buzunărele în care am pus câte o feliuţă de lămâie ca să se înmoaie spinii cei mici şi câte o feliuţă de usturoi. Am stropit totul cu sosul rămas, am turnat puţină apă şi am acoperit cu folia şi l-am dat la cuptor pentru 30 min la 200 grade. După care l-am scos, l-am acoperit cu cartofa fiartă şi verdeaţa, şi l-am sărat puţin şi iarăşi la cuptor pe vre-o 15-20 min. Apoi am scos folia de deasupra şi l-am mai lăsat pentru 5-10 min ca să se rumenească puţin.

A ieşit o gustoşenie, de te lingeai pe botişor, am piruit şi mâncat 2 zile, sa primit destul de mult şi gustos.

 

Al doilea fel de bucate care l-am pregătit între timp cât stătea carpul la odihnă în cuptor, se numeşte uha, o supă de peşte cu rădăcini ruseşti. Se cunosc cam vre-o 100 de reţete de uha, eu am ales din toate câte ceva. O parte din legumele care au fost pregătite pentru pătucul peştelui la cuptor le-am repartizat în uha. Am lăsat să fiarbă puţin legumele, apoi am pus săculeţul din tifon cu capul, coada şi înotătoarele, le-am lăsat să fiarbă niţel, cam vre-o 10 min. Am scos săculeţul de tifon, am separat cărniţa de peşte de spini şi am adăugato înapoi în supă, am sărato, am turnat puţin borş acru, şi atenţie ingredientul secret, care îl folosesc pescarii adevăraţi, puţină vodcă. Cred că ei i se datorează şi denumirea de UUHHAA, după ce torni vodca în primele secunde parcă vrei să strigi uha ce miros ademenitor. Apoi am adăugat şi verdeaţa şi la primul clocot era deja gata. Încă un secret a unei uha reuşite ar fi şi locul preparării, e de dorit pe malul unui lac la natură.

După care am dres repejor o măliguţă ca să accentuiez gustul tradiţional. Remarcă, e de dorit în aşa caz de ales făina măcinată mai măşcăţel când o mărunţeşti în uha crează senzaţia de icre de peşte. La dorinţă se poate de adăugat şi puţină smântână.  

Gustul şi mirosul îmi vine greu să le descriu, o combinaţie de peşte şi legume e mere o reuşită gastronomică pe măsură. După cum ne recomandă medicii bine ar fi să mâncăm peşte cel puţin o dată pe săptămână, ca să fim mereu bine dispuşi şi sănătoşi. Celor ce au gustat asemenea bunătăţuri, rog să se dea cu părerea, iar celor ce încă nu au încercat, le doresc să se înfrupte cât mai curând din asemenea buchete de vitamine naturale şi necesare organismului uman.  

Moldovega

Mulţi cetăţeni moldoveni lucrează peste hotare. Majoritatea din ei nici nu vroiau să plece departe de familie, de locul de baştină, dar au fost nevoiţi să-şi ea desaga în spate, să-şi strângă inima boţ şi să plece unde i-or duce ochii numai sa-şi scoată familia din nevoi. Pe lângă toate laturile negative a istorie migrării rudelor noastre şi anume lipsa părinţilor aproape de copii, banii au încercat pe cât e de posibil să acopere unele lipsuri care nu pot fi cumpărate nici pe bani. Fiecare moldovean ce are pe cineva peste hotare încearcă să afle cât mai multe despre ţara unde se trudeşte aproapele său, despre cultură, despre limbă, despre tradiţii şi de ce nu despre gastronomia ţării date. Toate astea numai cu scopul de a fi cât mai aproape de ei. Mă gândeam că dacă vom găti şi gusta din ce se mănâncă în ţara unde se află mama, surorile, prietenii, atunci voi fi puţin mai aproape de ei, măcar prin bucate şi skype.

Pentru început am încercat să fac pizza. Istoria apariţiei pizzei are ceva în comun cu istoria plecării mamei mele peste hotare. Se ştie că pentru prima dată grecii au început să coacă pâine plată cu diferite mirodenii şi ulei de măsline. Dar prima pizza adevărată aproape de varianta care o ştim noi astăzi a fost făcută de italianul din Napoli Raffeale Esposito, ce vroia să producă ceva diferit de cât ce se făceau la acele vremuri. Creaţia lui a fost luată în seamă de Regele Umberto şi Regina Margherita în 1889, Esposito făcuse o pizza în trei culori: brânză albă, sos roşu, şi condimente verzi, care reflectă culorile steagului Italian, şi această pizză a fost numită Margherita în cinstea reginei. De atunci au început să se deschidă pizzerii, emigranţii furau reţeta şi o duceau la ei în ţară, şi fiecare bucătar încerca să adauge ceva al lui ce o făcea tot mai gustoasă şi mai populară. În fiecare an, pe 9 februarie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Pizza. Pizza a devenit o mâncare uşor de preparat în multe variante şi pe placul fiecăruia, şi plus la toate datorită vitaminelor din ingredientele folosite e socotită ca mâncare sănătoasă. Pizza a făcut un drum lung, mai întâi din Grecia în Italia şi acum a devenit parte comună unui mediu internaţional, aşa şi mămica mea, când se pornise la muncă peste hotare, se pornise mai întâi in Grecia, ca mai apoi să ajungă în Italia.

Reţeta încercată de mine e foarte simplă. Pentru aluat e necesar puţină făină, apă călduţă şi sare, se amestecă binişor până are o compoziţie groasă şi se lasă să se odihnească puţin. Între timp se pregătesc legumele după plac, roşii cubuleţe, ardeii tăiaţi rondele şi verdeaţă (ceapă, mărar, pătrunjel), şi caşcaval ras. Separat am bătut câteva ouă cu mirodenii după plac, piper, cimbrişor, rozmarin, puţin usturoi pisat. După ce am întins aluatul în tigaie, am turnat un strat de ou bătut, apoi am pus un rând de ardei, după care roşiile, apoi verdeaţa şi iarăşi câteva rondele de ardei ca mai apoi să torn deasupra totul cu oul rămas şi să presor caşcavalul ras. Am copto în rola încinsă la 200 grade aproximativ 30 min. Mirosul şi gustul e de nedescris, savoare ei o simt şi acum, e simplu, gustos, şi uşor de preparat. Creaţi şi voi pizza după placul vostru, atunci când gătitul este o artă, mâncatul devine o plăcere. Aşa şi cei plecaţi peste hotare când ştiu că celor de acasă le e bine, sunt sănătoşi şi nu duc lipsă de nimic, munca lor peste hotare devine o plăcere.

O dimineaţă a unei început de săptămână

E toamnă ne dă de ştire data din calendar si timpul de afară, dar e o altă toamnă, una nouă cu multe necunoscute şi surprize plăcute. Aierul aburit cu miros de prospeţime, de ploaie răcoroasă, ce poate fi mai frumos, ceaţa de dimineaţă încă te ademeneşte la somnul dulce şi la patul moale ce te aşteaptă să-ţi prelungeşti visul romantic nefinalizat, dar ritmul maşinilor repezite ne trezeşte pentru a ne aduce aminte de începutul unei săptămână de studii la şcoală sau universitate, ori la munca de birou sau pe teren. Săptămâna a început scoalăte mai repede şi la treabă. 

E Luni, prima zi din săptămână plină cu speranţe şi cu o agendă doldora cu planuri care aşteaptă să fie realizate. Un început de săptămână cum se poate mai frumos, vă urez la toţi şi mie. Să avem succes în tot ce ni-am pus în plan să facem. O săptămână liniştită cu noutăţi dorite şi aşteptate, cu clipe frumoase. Cred că oricine îşi doreşte o asemenea săptămână, nu?! 

Pentru început v-om începe cu o muzică bună, sper să fie pe placul tuturor. Bună dimineaţa e Luni.

Poplau = Aur Moldovenesc

Ura a venit sezonul aurului Moldovenesc!!!
Vă întrebaţi, care sezon…., da, da aţi auzit bine, aurului Moldovenesc căci aşa e la modă şi cred că e şi pe merit să i se spună porumbului. Porumbul a făcut o călătorie lungă acum mulţi ani, tocmai din Mexica, îmbarcat la bortul navei lui Cristofor Columb, care fusese uimit de lanurile frumoase de porumb de pe pământurile descoperite de el. Dar deşi descoperise această comoară a naturii, porumbul nu era foarte popular pe vremuri, nu prea ştiau cum să-l pregătească. Îl foloseau în băuturi şi pentru făină. Dar farmecul lui cu timpul s-a făcut tot mai văzut şi mai plăcut pe gustul fiecăruia.
Doar magia naturii poate să transforme un singur grăunte în cioclej ce ar avea în stăpânire 2 sau 3 ştiulete de toată frumuseţea şi cu o mie de soldăţei pe ei. Batalionul de grăunţe va ajunge ori la departamentul făină pentru mămăligă cum i se spune la noi, care pe timpuri se socotea mâncarea săracilor. Împreună cu o porţie de fripturică din carne, nişte jumări şi brânză de oi fac o simfonie în stomac de te lingi pe degeţele de plăcere. O fi ea mâncarea săracilor sau a ţăranilor dar a devenit cu timpul o tradiţie foarte gustoasă.
  Mândreţele de fetiţe de porumb vor ajunge să se transforme în frumoase floricele de popcorn cum îi mai spun americanii, care vor fi savurate cu un film captivant prin cinematografe, ce e în vogă oricând şi oriunde.
Un alt soi de porumb care este numit dulce, va fi fiert sau copt după preferinţa fiecăruia şi după nenumărate reţete de preparare.
Eu cunosc câte o reţetă de fiecare fel, destul de simplă şi gustoasă. Iau  patru cinci popuşoi îi spăl rup în trei şi după ce le fac un pătuc din pănuşi îi aşez frumuşel unul lângă altul, deasupra le aştern o plapumă călduţă din pănuşele rămase şi torn apă până sus li îi las să fiarbă cam vrie-o jumate de oră, după care îi scot şi îi împrospătez cu puţină sare şi poftim la masă.
Popuşoii copţi şi mai uşor îi prepar caut un jăratic la natură sau o tigaie încinsă şi pun popuşoii dezbrăcaţi de pănuşe ca să se îmbrace în mantia pârpălită de foc. După care îi sărez şi îi savurez cu un banc sau un film e preferabil comedie. Ca când vei râde să se ivească printre dinţi şi porumbul savurat.
Sunt nenumărate reţete de preparare a porumbului, cei mai iscusiţi şi mai inventivi cred că sunt indienii, ei se încumetă să facă diferite sosuri şi dulciuri din această cereală. E o cereală ce se utilizează totul în diferite scopuri dar cu nenumărate beneficii, cu mătasea se prepară ceaiuri lecuitoare, ştiuletele se hrănesc animalele, ciocălăii sunt folosiţi ca sursă de încălzire, grăunţele se hrănesc păsările, cât şi pot fi măcinate pentru a fi folosite în alimentaţie. O mulţime de metode de folosire şi preparare a cunoscut acest porumb.
Chiar şi medicii îl declară ca fiind una dintre cele mai cunoscute şi apreciate cereală, care ne bucură de calităţile sale terapeutice. El ne gâdilă privirea cu aspectul său auriu şi ne încarcă bateriile organismul cu gustul său dulceag. Indiferent că ne ajută să slăbim, sau se lupă cu apariţia cancerului, sau combate problemele de vedere, cât şi oferă energie şi combate stresul, toate aceste efecte pozitive ale lui nici nu ne dau prin cap în timpul savurării. Dar poate nici nu ar trebui să ne încărcam capul cu multă informaţie, ne lăsăm plimbaţi de plăcerea gusturilor, ceea ce voi face şi eu acum. Plec să savurez plăcerea porumbului fiert, care tocmai sa răcit puţin. Dacă cineva cunoaşte alte reţete de preparare a porumbului vă rog să mi le recomandaţi şi mie.
Pofta mare tuturor! Şi nu uitaţi, un ştiulete de porumb dulce multe beneficii aduce şi e aur pentru sănătatea noastră.

Frigovila

Receta unei zile reuşite la aer curat şi la multă linişte.
Cât încă timpul mai permite, poate să aplice oricine această recetă şi rezultatele vă vor surprinde plăcut pe fiecare.
De ce avem nevoie..., de multă dispoziţie bună, de anotimp plăcut, de un loc anume, e de dorit în afara oraşului. Eu am plecat la vila unui prieten, care se află la ceva distanţă de oraş. Unde predomina liniştea, mirosul de iarbă de toamnă ce se îmbină cu ciripitul ritmatic al păsărilor, floricele, mure şi privelişti ca în poveşti.
Pentru o zi reuşită mai avem nevoie de un grătar, puţină carne marinată după gustul şi receta fiecăruia. Eu am folosit puţină carne de porc şi de vită ce am îmbătato cu puţin vin, câteva mirodenii (frunză de dafin, piper boabe), culcând-o pe un pătuc de ceapă şi usturoi, totul învelit într-o picătură de miere.
După ce carnea sa odihnit bine, am poftito la o întrecere la grătar, care consta în care bucăţele se vor coace mai repede şi mai gustos.
Atât carnea de porc cât şi cea de vită au ieşit învingătoare în final, unde premiul mare a fost o salată proaspătă şi un bucheţel de vin roşu moldovenesc.
Plăcerea savurării a fost ne-mai pomenită pe acele meleaguri.
Pe jăraticul rămas era pârpălit nişte aur moldovenesc. Care, numai în moldova are un gust aparte, n-o să strice să aveţi la dispoziţie scobitori, deoarece aurul moldovenesc se cam opreşte printre dinţi.
Ca desert poate fi savurat un pepene roşu, care echilibrează hora bucatelor mai anterior savurate.
Pentru memorizarea unei frigovile reuşite, nu strică o partidă, două de joacă în cărţi de-a "durak", la fiecare rundă pare să se înfierbinte joaca tot mai tare.
 Dacă terenul vă permite puteţi încinge şi un fodbal de zile mari.
În definitiv cred că aţi înţeles, pentru o frigovilă reuşită aveţi nevoie de o companie binevoitoare, de buna dispoziţie şi dorinţa de odihnă în sânul naturii, şi ceva bucate ce vor accentua plăcerea odihnii la natură
Savurare plăcută tuturor.